Indaco Systems susţine cel mai mare eveniment de dezbateri juridice al anului

26.11.2014

Indaco Systems vă invită, în calitate de partener media naţional, la cea de-a IV-a ediţie a Conferinţei Internaţionale „Perspective ale dreptului afacerilor în mileniul al treilea”, care se va desfășura în zilele de 28-29 noiembrie 2014 în Academia de Studii Economice din Bucureşti.

Evenimentul, organizat de Departamentul de Drept al Academiei de Studii Economice Bucureşti împreună cu Societatea de Ştiinţe Juridice, va fi structurat în trei secţiuni: drept public, drept privat şi dreptul Uniunii Europene - drept internațional.

Conferinţa este o platformă de dezbateri juridice care examinează dezvoltările recente şi perspectivele de evoluţie ale dreptului afacerilor. În cadrul Conferinţei vor fi susţinute lucrări din toate domeniile ştiinţelor juridice, înscrise, în funcţie de conţinutul lor, într-una dintre cele trei secţiuni.

Conferinţa îşi deschide porţile către autori provenind din diferite ţări, din mediul universitar juridic şi din rândul practicienilor dreptului, încurajând susţinerea atât a lucrărilor de interes internaţional având ca obiect dreptul comparat, dreptul Uniunii Europene, dreptul comerţului internaţional, dreptul public internaţional, cât şi a lucrărilor care să reliefeze particularităţile dreptului naţional.

Pentru mai multe informații şi detalii, puteţi accesa site-ul Conferinței(www.businesslawconference.ro) sau trimite un e-mail  domnului lector univ. dr. Cătălin-Silviu Săraru pe adresa de e-mail: catalin.sararu@businesslawconference.ro.

Biroul de presă Indaco Systems

Contact: elena.hogas@indaco.ro 

Noutăți

În atenția utilizatorilor de aplicații Desktop!

Citește mai mult→

Evoluția epidemiei COVID-19 la nivel global reprezintă o provocare fără precedent pentru toată lumea. Noi la Indaco, încă de la începutul acestei crize, am pregătit toate instrumentele necesare pentru a ne desfășura activitatea la distanță, motiv pentru care am făcut acest anunț, unde avem datele de contact actualizate, precum și angajamentul de continuitate a activității pe care îl găsiți aici.

Dacă și dumneavoastră sunteți în situația în care trebuie să lucrați de acasă și poate nu aveți acces permanent la calculatorul de la birou, noi avem soluții pentru toți utilizatorii de aplicații desktop (Lege4 Professional sau Lege5 Desktop).

COVID-19 Plan de Continuitate a Activității - INDACO SYSTEMS!

Citește mai mult→
Stimate client,
 
În contextul răspândirii virusului COVID-19 și implicit a stării de urgență decretată de președinte, vă facem cunoscut următorul comunicat.
Serviciile de informare juridică prestate de societatea Indaco Systems, fac parte dintr-o platforma SaaS (Software as a service) și nu se supun unui lanț de producție, distribuție și stocuri.
 
Echipa de profesioniști din care este formată societatea Indaco Systems are pregătit un plan pentru situațiile de criză, plan care se află deja in desfășurare
Încă din data de 08.03.2020, întreaga activitate se desfășoară – la distanță, din siguranța domiciliului fiecărui angajat.
 

Date contact în contextul răspândirii virusului COVID-19

Citește mai mult→

Având în vedere circumstanțele fără precedent în care ne aflăm la nivel global din cauza epidemiei de COVID-19, prioritatea noastră este siguranța și sănătatea clienților, angajaților și partenerilor noștri. 

Activitatea în cadrul companiei Indaco Systems se desfășoară la distanță, toate departamentele lucrează cu același program și ritm susținut cu care v-am obișnuit.

Actualizarea programelor noastre legislative se face la fel de rapid ca și până acum, motiv pentru care veți fi în continuare primii informați.