La 10 ani de la intrarea în vigoare a noilor coduri penale române, Facultatea de Drept a Universității din București și Editura Hamangiu vă invită să participați la o conferință-bilanț, în care să dezbatem și să analizăm împreună impactul acestor importante acte normative în arhitectura juridică a statului român.
Lectorii acestei conferințe sunt profesori la cele mai importante facultăți de drept din România, reputați magistrați și avocați de drept penal, unii dintre ei participând în comisiile de redactare a codurilor ori a legilor de punere în aplicare, care vor face pentru dumneavoastră o radiografie a celor 10 ani de aplicare a codurilor penale, discutând atât aspectele pozitive, cât și cele negative ale reglementărilor.
Pentru mai multe detalii, vă rugăm să consultați alăturat programul complet al evenimentului
TEMELE CONFERINȚEI
Asist. univ. dr. Cristian BĂLAN, Facultatea de Drept, Universitatea din București
Competența judecătorului de cameră preliminară în procedura prevăzută la art. 549 ind. 1 din Codul de procedură penală
Prof. univ. dr. Sergiu BOGDAN, Facultatea de Drept, Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca
Frauda cu fonduri europene sau drumul reversibil de la fals spre înșelăciune
Conf. univ. dr. Bogdan BULAI, Facultatea de Drept, Universitatea din București
Câteva considerații privind terminologia specific penală din Partea specială a Codului penal și nevoia de claritate a legii penale
Asist. univ. dr. Radu CAZACU, Facultatea de Drept, Universitatea din București
Infracțiunea de șantaj în Codul penal și varianta asimilată infracțiunilor de corupție
Lector univ. dr. Aurel CIOBANU, Facultatea de Drept, Universitatea din București
Declarația persoanei vătămate – conotații procedurale
Prof. univ. dr. Valerian CIOCLEI, Facultatea de Drept, Universitatea din București
Un deceniu de „hărțuire” a Codului penal
Conf. univ. dr. Flaviu CIOPEC, Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara
Un deceniu de suspiciuni (rezonabile)
Prof. univ. dr. Anastasiu CRIȘU, Facultatea de Drept, Universitatea din București
Aspecte inedite privind stingerea acțiunii penale în contextul actualului Cod de procedură penală
Lector univ. dr. Mihai DUNEA, Facultatea de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Despre unele dintre modificările/completările care au afectat Codul penal din 2009 în primul său deceniu de activitate
Asist. univ. dr. George LAZĂR, Facultatea de Drept, Universitatea din București
Principiul legalității incriminării – un principiu în evoluție
Prof. univ. dr. Lavinia LEFTERACHE, Facultatea de Drept, Universitatea din București
Individualizarea sancțiunilor. Perspectiva jurisprudențială
Prof. univ. dr. Gheorghiță MATEUȚ, Facultatea de Drept, Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca
Reluarea procedurii de cameră preliminară
Conf. univ. dr. Cristian MITRACHE, Facultatea de Drept, Universitatea din București
Aspecte controversate în materia unității și pluralității de infracțiuni
Prof. univ. dr. Constantin MITRACHE, Facultatea de Drept, Universitatea din București
Este necesară o definiție generală a infracțiunii în Codul penal?
Lector univ. dr. Raluca MOCANU, Facultatea de Drept, Universitatea din București
Exploatarea persoanelor vulnerabile – călcâiul lui Achile al traficului de persoane
Conf. univ. dr. Daniel NIȚU, Facultatea de Drept, Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca
Confluența între Coduri. Individualizarea judiciară a executării pedepsei
Prof. univ. dr. Viorel PAȘCA, Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara
Imputabilitatea, antijuridicitatea și conținutul constitutiv al infracțiunii
Lector univ. dr. Dragoș PÂRGARU, Facultatea de Drept, Universitatea din București
Probleme vechi și noi „în legătură cu” infracțiunile de corupție
Prof. univ. dr. Ruxandra RĂDUCANU, Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova
Scurte considerații privind noile incriminări în materia infracțiunilor contra persoanei
Prof. univ. dr. Sebastian RĂDULEȚU, Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova
Drepturile omului și dreptul penal substanțial – o relație complicată
Prof. univ. dr. Cristina ROTARU, Facultatea de Drept, Universitatea din București
Unificarea practicii judiciare în materia infracțiunilor contra siguranței circulației pe drumurile publice
Conf. univ. dr. Laura STĂNILĂ, Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara
Politica penală între eficiență și populism
Prof. univ. dr. Florin STRETEANU, Facultatea de Drept, Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca
Aspecte privind tratamentul penal al pluralității de infracțiuni comise de un minor
Conf. univ. dr. Andra TRANDAFIR, Facultatea de Drept, Universitatea din București
10 ani de transformări în materia măsurilor asigurătorii
Conf. univ. dr. Andrei ZARAFIU, Facultatea de Drept, Universitatea din București
Extraactivitatea limitată a legii penale de procedură
CUM ÎȚI REZERVI LOCUL
Conferința se desfășoară numai în format fizic, pe durata a două zile, joi, 1 februarie, între orele 9.00-18.15, și vineri, 2 februarie, între orele 9.30-16.00.
În funcție de temele care prezintă interes pentru dumneavoastră, participarea la conferință este posibilă separat, pentru fiecare zi în parte, cât și pentru întregul eveniment. Precizăm că ordinea prezentărilor poate suferi modificări de ultim moment, în funcție de programul lectorilor.
Taxa de participare
Ziua I – 1 februarie 2024
- Acces la panelurile I, II, III și IV;
- Cofee-break și masă de prânz;
- 420 de lei + TVA (340 de lei + TVA pentru avocații membri ai Baroului București).
Ziua II – 2 februarie 2024
- Acces la panelurile V, VI și VII;
- Cofee-break și masă de prânz;
- 320 de lei + TVA (260 de lei + TVA pentru avocații membri ai Baroului București).
Ziua I+II – 1-2 februarie 2024
- Acces la panelurile I-VII;
- Cofee-break și masă de prânz;
- 550 de lei + TVA (450 de lei + TVA pentru avocații membri ai Baroului București).
Plata se face în contul RO94 UGBI 0000 4220 1208 6 RON, deschis la Garanti Bank – București, SC Editura Hamangiu SRL (J40/4082/2006; CIFRO18469418).
Înscrierea se poate face, în limita locurilor disponibile, până pe data de 30 ianuarie 2024.